Visul meu de tânăr investitor: genți personalizabile

      Aglomerație, ploaie măruntă, miros de toamnă, covor de frunze arămii ce se întinde sub picioarele mele. Este una dintre zilele în care am plecat cu telefonul aproape descărcat și fără căști, așa că am prilejul perfect să privesc străzile, oamenii, aglomerația de dimineață. Îmi place Bucureștiul, cu bune și cu rele, doar este orașul în care m-am născut și am crescut. Nu zic că nu mi-ar plăcea un alt oraș mai liniștit și mai curat, însă cred ca mi-ar fi dor de aglomerația aceasta permanentă, de ritmul de viață alert.

      Iar în toată agitația asta, cu greu mai dăm importanță unor lucruri care poate ar merita admirate mai mult: un banner inventiv, o mașină într-o culoare deosebită, pomii în straie de toamnă, doamne și domnișoare îmbrăcate de parcă ar fi fost hainele croite pentru ele, o geantă care atrage privirea… O geantă, da, asta e…

      Mă uit la geanta mea și îmi dau seama că în anotimpurile reci aleg cam aceleași culori pentru genți: nuanțe de maro, gri, grena, negru și poate și un kaki. Mi-ar plăcea să port genți în alte culori, genți vesele, care să mă facă să uit că ziua e mai scurtă și că frigul nu-mi este cel mai bun prieten. Însă… Nu prea am opțiuni. Mă uit în magazine de îmbrăcăminte care au și accesorii, cum sunt gențile și parcă toate sunt la fel. Iar în magazinele de profil, parcă nu găsesc exact ce îmi doresc. Nu sunt foarte pretențioasă, însă în ultimul timp parcă nu mă mai mulțumește nimic. Și privind fetele și femeile din jurul meu, cred că au aceeași problemă: și-ar dori o geantă frumoasă, calitativă și de ce nu, unică. Sau măcar să o poată personaliza după bunul plac.

       Hmm… Cred că aceasta e soluția: o geantă personalizabilă. Ar fi super să avem o geantă căreia să îi putem alege materialele, culorile, mecanismul de închidere și așa mai departe. Tot voiam să devin antreprenor și să îmi deschid o afacere, iar domeniul pe care îl alesesem inițial nu este cel mai ok. Dacă investesc într-o astfel de afacere? Dar oare mai există ideea aceasta? Dacă da, oare aș putea apela la o franciză?

       Știu din liceu (și mai apoi din facultate) că o franciză este mult mai potrivită pentru un tânăr investitor decât un start-up. De ce? Pentru că fiind la început, este posibil ca ideea mea pentru un start-up să mi se pară bună doar mie, ori să am o viziune nu tocmai potrivită despre cum va evolua afacerea. Se pot comite multe greșeli și se pot pierde banii investiți într-un timp foarte scurt. În plus, voi avea și alte persoane în echipă, persoane care poate au renunțat la un alt loc de muncă pentru a porni alături de mine pe un drum cu multe necunoscute. Nu aș vrea să le dezamăgesc și chiar să le las și fără loc de muncă la scurt timp după ce am pornit la drum împreună. Așa că, pentru un tânăr investitor, ca mine, cea mai potrivită este o franciză.

       Am ajuns acasă nerăbdătoare să caut informații despre firme ce produc genți și accesorii personalizabile și mai ales, dacă există posibilitatea de a contracta o franciză a unei astfel de firme. Nu a trebuit să caut prea mult și am găsit: Franciza O’Bag Store.

                                                                                                    Sursa foto: Francize.ro

        Auzisem despre acest brand înființat în anul 2009 în Italia, însă nu aveam nici o geantă de la ei. O’Bag Store este un concept care aduce în lumina reflectoarelor conceptul de personalizare al genților și al accesoriilor. Astfel, orice doamnă sau domnișoară își poate crea propria geantă, unică. Își poate alege ,,body-ul” genții, mânerele, inserțiile și așa mai departe, astfel încât geanta să fie 100% pe gustul ei. Mie mi se pare un vis devenit realitate. Iar prețul final al genții nu este piperat deloc, mai ales în comparație cu prețurile genților din magazinele de profil. Știam că există un magazin în Iași, însă nu am mai vizitat acel oraș de mai bine de 10 ani. Iar acum am aflat că magazinul din Iași, alături de cel din Cluj, sunt francize. Iar acest lucru mi-a dat curaj să îmi încerc norocul cu o astfel de franciză.

        În primul rând, aveam avantajul de a locui în Capitală și din câte am văzut pe site-ul ,,Francize.ro”, este unul dintre orașele vizate pentru a deschide o astfel de franciză. Faptul că aleg Bucureștiul pentru o astfel de franciză are atât avantaje, cât și dezavantaje, însă puse în balanță, avantajele cântăresc mai greu. Un prim avantaj ar fi faptul că Bucureștiul are peste două milioane de locuitori și în afară de acest lucru, este zilnic tranzitat și de către turiști. Astfel, șansele ca o astfel de franciză să funcționeze sunt mai mari din start.

       Un alt avantaj este legat de locația propriu-zisă a magazinului: pot alege un centru comercial (mall) foarte căutat, la care să se poată ajunge ușor. Apoi, dacă voi găsi un spațiu situat chiar pe lângă hipermarket/supermarket (toate mall-urile au un astfel de magazin) ori la intrarea în centrul comercial sau pe lângă food-court sau cinema, pot spune că am un alt avantaj. Oamenii observă mai ușor magazinele situate în aceste puncte din centrele comerciale și ar putea intra chiar și din curiozitate și dacă le va plăcea, vor putea cumpăra.

                                                                    Sursa foto: Francize.ro

       Un avantaj ce ține de promovarea afacerii l-ar putea reprezenta mijloacele de transport în comun. Dacă locuiți în București, cu siguranță ați văzut în stațiile de metrou și în trenuri afișe ce promovează diverse: de la filme la magazine nou înființate. Iar cum metroul este zilnic tranzitat de aproximativ 600000 de persoane, acest lucru înseamnă o promovare de succes și fără prea mari eforturi: trebuie doar un afiș suficient de atractiv încât să smulgă zâmbete la ore aglomerate și numele brandului să rămână întipărit în mintea potențialilor clienți.

       Cel mai mare dezavantaj al deschiderii acestei francize în București, ar fi faptul că sunt deja multe magazine de profil, chiar și în centrele comerciale și bucureștenii nu sunt chiar atât de ușor de impresionat.

        Însă, nu mă las prea ușor și mă bazez pe avantajele oferite de franciză, iar acestea nu sunt deloc puține. În primul rând, este un brand deja cunoscut, așa că printre clienți se vor regăsi persoane care îl știau deja și care poate au mai cumpărat produse O’Bag, însă doar când au mers în vacanță în Italia ori în Romania la Cluj sau Iași (unde se află cele două francize). Apoi, faptul că mi se transferă know-how-ul mi se pare un lucru de neprețuit. Practic, voi ști exact ce trebuie să fac pentru ca franciza mea, respectiv afacerea mea să funcționeze perfect. Toate secretele din spatele succesului le voi ști și le voi folosi pentru a crește la rândul meu o afacere ce îmi va aduce venituri, iar deținătorii brandului se vor bucura de încă un magazin. E o situație win-win. Iar faptul că voi avea asistență pe parcursul desfășurării afacerii, mi se pare un lucru extrem de bun, astfel că voi primi cele mai bune sfaturi în momentul în care voi dori să iau o decizie pentru mersul mai bun al lucrurilor și dezvoltarea magazinului.

                                             Sursa foto: Francize.ro

       Iar în ceea ce privește detaliile tehnice, tot ce am de făcut este să am un spațiu ce va deveni noul magazin și bineînțeles, banii. Franciza O’Bag Store necesită o investiție între 60000-80000 euro (depinzând de stocul de marfă, suprafața magazinului și stadiul de preluare), taxa de intrare în franciză este de 15000 euro (10000 euro pentru a doua locație), durata contractului este de 5 ani, iar redevențele (adică suma de bani pe care trebuie să o plătesc brandului O’Bag pentru că le folosesc numele, know-how-ul și așa mai departe) reprezintă 2% din cifra de afaceri.

       Personal, consider că este o franciză ușor de gestionat, mai ales că doamnele și domnișoarele sunt mereu în cautare de genți și accesorii, iar dacă sunt și personalizabile, cu atât mai bine.

       Voi ați investi într-o astfel de franciză? Vă surâde ideea unor genți și accesorii personalizabile și a unor astfel de idei de afaceri?

        Articol participant la SuperBlog 2017

Please follow and like us:

Andreea BeautyInfusion

15 Comments

  1. Mi se par foarte misto gentile astea!! Am vazut la o tipa si mi-a si povestit conceptul. Cum poate sa ii schimbe anumite chestii atasate, ca sa o transforme. Desi numele brandului e ciudatel :)), sunt chiar dragute si calitative.

  2. Sunt cateva francize in care as investi, da. Si cea mentionata de tine e foarte ok. Bine, eu sunt subiectiva acum pentru ca imi plac gentile O’Bag. 😛

  3. Ar fi o afacere profitabila, tinand cont ca gentile se vor cumpara intotdeauna, iar daca brand ul este deja cunoscut, nu ar trebui sa ai probleme.

    Mult Succes !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *