Nuntă cu zăpadă, darts și biliard la Hotel Royal

     Nu mai văzusem de mult timp o ninsoare atât de frumoasă, de parcă norii ar fi fost complici la evenimentul ce urma să aibă loc. Nu bătea deloc vântul, era o liniște ireală și ne era milă să deranjăm stratul de zăpadă proaspăt depus.

     Ne îndreptam spre Poiana Brașov, venind din Brașov, unde una dintre prietenele mele cele mai bune și-a unit destinul cu alesul inimii ei. Era prima dată când participam la o nuntă organizată iarna și mai ales, la munte, cu toate că am mai participat la organizare evenimente în Brașov. 

     Locația unde urmă să aibă loc nunta era Hotel Royal din Poiana Brașov. Curiozitatea creștea pe măsură ce ne apropiam de hotel, iar când am ajuns în dreptul lui, nu mi-a venit să cred cât de frumoasă era priveliștea, dar și hotelul ca arhitectură. Se așezase un strat subțire de zăpadă în curtea hotelului și dacă ar fi fost după mine, nu l-aș fi curățat, pentru că arăta superb. Până și mirii au rămas suprinși de priveliștea superbă și au hotărât să includă în albumul de nuntă și câteva fotografii din curtea hotelului.

Sursa foto: Hotel Royal

      Am pășit pe trepte spre intrarea în hotel, unde am fost întâmpinați cu multă căldură atât de miri, care între timp intraseră în hotel, dar și de personalul amabil, care dorea ca totul să fie perfect. Am primit cheile de la camere, pentru a ne odihni puțin înainte de petrecere. Eram puțin peste 70 de persoane, însă nu a fost o problemă, deoarece hotelul dispune de o capacitate de 90 de locuri.

     Camera era exact cum mă așteptam: pat extrem de comod, mobila din lemn masiv, curățenie și căldură. În plus, am avut și internet wireless gratuit, ceea ce mi-a prins super bine, având în vedere că nu prea mai aveam trafic de date.

Sursa foto: Hotel Royal

       A sosit și vremea petrecerii. Am coborât emoționată în sala ce era amenajată așa cum și-a dorit mireasa: pe mese erau borcănele îmbrăcate în pânză cu floarea soarelui, trandafiri roșii și flori de câmp sau trandafiri roșii și spice de grâu, scaunele erau decorate cu aceeași pânză și câte o floarea soarelui, iar stâlpii din lemn erau decorați cu sfori de care erau legate aceleași flori regăsite în aranjamente. Aceste flori au o mare însemnătate pentru miri, deoarece s-au cunoscut la o ședință foto într-un lan de grău, iar mireasa avea un buchețel de floarea soarelui și trandafiri roșii. Florile se potrivesc și cu aspectul sălii, tavanul și stâlpii de susținere fiind din lemn.

Sursa foto: Pinterest

     Mâncarea a fost extrem de bună, fiind preparată chiar în bucătăria restaurantului hotelului. S-a servit atât mâncare tradițional românească, dar și preparate italienești, preferatele mirilor. Faptul că mâncarea a fost preparată în bucătăria hotelului a reprezentat un mare avantaj, deoarece a fost gustoasă și caldă.

Sursa foto: Hotel Royal

      Știam de la început câ nunta nu va fi una tipică, nu vor exista tradiții ca furatul miresei sau ,,dansul găinii”, însă mirii chiar ne-au depășit așteptările. Am avut parte de o vânătoare de comori și tare bine ne-am distrat toți (pentru că au fost implicați toți invitații), de o oră de karaoke și multe alte surprize. Iar când credeam că nimic nu o să ne mai surprindă, mirele și mireasa ne-au invitat fiecare la darts și biliard. Am aflat ulterior că unul dintre motivele pentru care au ales Hotel Royal, când au căutat un salon evenimente în Poiana Brașov a fost faptul că ofereau aceste două jocuri.

Sursa foto: Hotel Royal

      Nu mi-aș fi dorit să se termine petrecerea, pentru că ne-am distrat toți extrem de bine și chiar pot spune că a fost cea mai reușită nuntă la care am participat. În zorii zilei ne-am retras în camerele noastre pentru câteva ore de odihnă, iar apoi, pentru a ne relaxa am hotărât să mergem la sauna hotelului. Vă spun sincer că a fost cel mai bun răsfăț după o nuntă și mi-a alungat oboseala și durerea de picioare (de la dansat) aproape imediat. O parte dintre invitați a hotărât să stea în camera comună cu TV și să vorbească despre noaptea trecută și despre cât de bine s-au distrat, iar alții au hotărât că vremea este numai bună pentru schiat.

Sursa foto: Hotel Royal

      Ne-a părut rău că a trecut timpul atât de repede, însă cu siguranță voi reveni la Hotel Royal în următoarea vacanță la munte. Este un hotel pentru toată familia și indiferent de vârstă, o să vă simțiți tare bine, pentru că personalul este amabil și dotările mulțumesc pe toți.

      Articol participant la SuperBlog 2017

Please follow and like us:

Andreea BeautyInfusion

9 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *